30 mai 2015

Rosinenschnecke sau Melcisori cu stafide

Sunt tare buni langa cafeluta si se fac foarte rapid.

Ingrediente:

  • 1 plic budinca de vanilie
  • 350-400 ml lapte
  • 4 linguri zahar
  • 1 pumn de stafide
  • 1 foaie aluat de foietaj

Mod de pregatire:

Mai intai pregatim budinca dupa indicatiile de pe ambalaj, doar ca punem mai putin lapte sa iasa mai grosuta. Apoi o lasam sa se raceasca putin, acoperita cu o folie alimentara. 
Peste aluatul de foietaj intindem budinca intr-un strat uniform, presaram deasupra stafidele, apoi rulam de la un capat la altul sau din partile opuse simultan pana se intalnesc la mijloc. 
Cu un cutit foarte ascutit taiem felii groase de aprox. 1 cm si le asezam in tava tapetata cu hartie de copt.
Dam melcisorii la cuptorul preincalzit pentru circa 15-20 de minute sau pana incep sa se rumeneasca frumos.

Inainte de servire putem sa-i pudram cu putin zahar praf, eu am facut un sirop din 3-4 linguri de zahar si 4 linguri de apa, l-am fiert vreo 10 minute pana a inceput sa se ingroase, apoi am turnat pe fiecare bucata cate o lingurita din acest sirop.

Pofta buna!

2 comentarii:

Persoane interesate